|
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul sau din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Dez- + [în]locui. (Sursa: DEX '98 )
A DEZLOCUÍ ~iésc tranz. fiz. (lichide) A scoate de la locul pe care îl ocupă fiind înlocuit de un corp solid. /dez- + a [în]locui (Sursa: NODEX )
DEZLOCUÍ vb. (FIZ.) a disloca. (A ~ un lichid.) (Sursa: Sinonime )
dezlocuí vb., ind. prez.3 sg. dezlocuiéște (Sursa: Ortografic )
| dezlocui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dezlocui | dezlocuire | dezlocuit | dezlocuind | singular | plural | | dezlocuiește | dezlocuiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dezlocuiesc | (să) dezlocuiesc | dezlocuiam | dezlocuii | dezlocuisem | | a II-a (tu) | dezlocuiești | (să) dezlocuiești | dezlocuiai | dezlocuiși | dezlocuiseși | | a III-a (el, ea) | dezlocuiește | (să) dezlocuiască | dezlocuia | dezlocui | dezlocuise | | plural | I (noi) | dezlocuim | (să) dezlocuim | dezlocuiam | dezlocuirăm | dezlocuiserăm, dezlocuisem* | | a II-a (voi) | dezlocuiți | (să) dezlocuiți | dezlocuiați | dezlocuirăți | dezlocuiserăți, dezlocuiseți* | | a III-a (ei, ele) | dezlocuiesc | (să) dezlocuiască | dezlocuiau | dezlocuiră | dezlocuiseră | * Formă nerecomandată |