DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța; a (se) dezbăra. – Dez- + obișnui (după fr. déshabituer). (Sursa: DEX '98 )
DEZOBIȘNUÍ vb. v. dezbăra. (Sursa: Sinonime )
dezobișnuí vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezobișnuiáscă (Sursa: Ortografic )
A DEZOBIȘNUÍ ~iésc tranz. A face să se dezobișnuiască. /dez- + a obișnui (Sursa: NODEX )
A SE DEZOBIȘNUÍ mă ~iésc intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezvăța. ~ să povestească. /dez- + a se obișnui (Sursa: NODEX )
A (se) dezobișnui ≠ a (se) obișnui (Sursa: Antonime )
A dezobișnui ≠ a deprinde, a obișnui (Sursa: Antonime )
Declinări/Conjugări
dezobișnui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezobișnui dezobișnuire dezobișnuit dezobișnuind singular plural
dezobișnuiește dezobișnuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezobișnuiesc (să) dezobișnuiesc dezobișnuiam dezobișnuii dezobișnuisem
a II-a (tu) dezobișnuiești (să) dezobișnuiești dezobișnuiai dezobișnuiși dezobișnuiseși
a III-a (el, ea) dezobișnuiește (să) dezobișnuiască dezobișnuia dezobișnui dezobișnuise
plural I (noi) dezobișnuim (să) dezobișnuim dezobișnuiam dezobișnuirăm dezobișnuiserăm, dezobișnuisem*
a II-a (voi) dezobișnuiți (să) dezobișnuiți dezobișnuiați dezobișnuirăți dezobișnuiserăți, dezobișnuiseți*
a III-a (ei, ele) dezobișnuiesc (să) dezobișnuiască dezobișnuiau dezobișnuiră dezobișnuiseră
* Formă nerecomandată