DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Dez- + [în]văța. (Sursa: DEX '98 )
A DEZVĂȚÁ dezvăț tranz. A face să se dezvețe. /dez- + a învăța (Sursa: NODEX )
A SE DEZVĂȚÁ mă dezvăț intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezobișnui. ~ să citească. /dez- + a învăța (Sursa: NODEX )
DEZVĂȚÁ vb. v. dezbăra. (Sursa: Sinonime )
A (se) dezvăța ≠ a (se) învăța, a (se) obișnui (Sursa: Antonime )
A dezvăța ≠ a deprinde (Sursa: Antonime )
A se dezvăța ≠ a se deprinde (Sursa: Antonime )
dezvățá vb., ind. prez. 1 sg. dezvăț, 3 sg. și pl. dezváță (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
dezvăța   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezvăța dezvățare dezvățat dezvățând singular plural
dezvață dezvățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezvăț (să) dezvăț dezvățam dezvățai dezvățasem
a II-a (tu) dezveți (să) dezveți dezvățai dezvățași dezvățaseși
a III-a (el, ea) dezvață (să) dezvețe dezvăța dezvăță dezvățase
plural I (noi) dezvățăm (să) dezvățăm dezvățam dezvățarăm dezvățaserăm, dezvățasem*
a II-a (voi) dezvățați (să) dezvățați dezvățați dezvățarăți dezvățaserăți, dezvățaseți*
a III-a (ei, ele) dezvață (să) dezvețe dezvățau dezvățară dezvățaseră
* Formă nerecomandată

dezvățat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezvățat dezvățatul dezvățată dezvățata
plural dezvățați dezvățații dezvățate dezvățatele
genitiv-dativ singular dezvățat dezvățatului dezvățate dezvățatei
plural dezvățați dezvățaților dezvățate dezvățatelor
vocativ singular — —
plural — —