DIBUÍ, díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ◊ Expr. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și dibuiesc] – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
DIBUÍ vb. v. afla, descoperi, găsi, intui, înțelege, sesiza, tatona. (Sursa: Sinonime )
DIBUÍ vb. v. bâjbâi. (Sursa: Sinonime )
dibuí vb., ind. prez. 1 sg. díbui/dibuiésc, 3 sg. díbuie/dibuiéște, imperf. 3 sg. dibuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. díbuie (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
dibui (1 dibui)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dibui dibuire dibuit dibuind singular plural
dibuie dibuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dibui (să) dibui dibuiam dibuii dibuisem
a II-a (tu) dibui (să) dibui dibuiai dibuiși dibuiseși
a III-a (el, ea) dibuie (să) dibuie dibuia dibui dibuise
plural I (noi) dibuim (să) dibuim dibuiam dibuirăm dibuiserăm, dibuisem*
a II-a (voi) dibuiți (să) dibuiți dibuiați dibuirăți dibuiserăți, dibuiseți*
a III-a (ei, ele) dibuie (să) dibuie dibuiau dibuiră dibuiseră
* Formă nerecomandată