DULCEÁȚĂ, dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață. (Sursa: DEX '98 )

DULCEÁȚĂ2 ~éțuri f. Preparat produs din fructe sau din petale de flori fierte cu zahăr. ~ de vișine. ~ de trandafir. /dulce + suf. ~eață (Sursa: NODEX )

DULCEÁȚĂ s. (Transilv. și Ban.) pecmez, (Transilv.) silvoiz. (~ de caise.) (Sursa: Sinonime )

DULCEÁȚĂ s. v. magiun. (Sursa: Sinonime )

Dulceață ≠ venin (Sursa: Antonime )

dulceáță s. f., g.-d. art. dulcéții; (preparate alimentare) pl. dulcéțuri/(lucruri plăcute) dulcéți (Sursa: Ortografic )