|
DUMERÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumeri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumiríre s. f.] – V. dumeri. (Sursa: DEX '98 )
DUMERÍRE s. v. lămurire. (Sursa: Sinonime )
dumeríre s. f., g.-d. art. dumerírii (Sursa: Ortografic )
| dumeri verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dumeri | dumerire | dumerit | dumerind | singular | plural | | dumerește | dumeriți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dumeresc | (să) dumeresc | dumeream | dumerii | dumerisem | | a II-a (tu) | dumerești | (să) dumerești | dumereai | dumeriși | dumeriseși | | a III-a (el, ea) | dumerește | (să) dumerească | dumerea | dumeri | dumerise | | plural | I (noi) | dumerim | (să) dumerim | dumeream | dumerirăm | dumeriserăm, dumerisem* | | a II-a (voi) | dumeriți | (să) dumeriți | dumereați | dumerirăți | dumeriserăți, dumeriseți* | | a III-a (ei, ele) | dumeresc | (să) dumerească | dumereau | dumeriră | dumeriseră | * Formă nerecomandată | dumerire substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | dumerire | dumerirea | | plural | dumeriri | dumeririle | | genitiv-dativ | singular | dumeriri | dumeririi | | plural | dumeriri | dumeririlor | | vocativ | singular | dumerire, dumerireo | | plural | dumeririlor | |