DUMIRÍRE s. f. v. dumerire. (Sursa: DEX '98 )
DUMIRÍ vb. IV v. dumeri. (Sursa: DEX '98 )
Declinări/Conjugări
dumiri   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dumiri dumirire dumirit dumirind singular plural
dumirește dumiriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dumiresc (să) dumiresc dumiream dumirii dumirisem
a II-a (tu) dumirești (să) dumirești dumireai dumiriși dumiriseși
a III-a (el, ea) dumirește (să) dumirească dumirea dumiri dumirise
plural I (noi) dumirim (să) dumirim dumiream dumirirăm dumiriserăm, dumirisem*
a II-a (voi) dumiriți (să) dumiriți dumireați dumirirăți dumiriserăți, dumiriseți*
a III-a (ei, ele) dumiresc (să) dumirească dumireau dumiriră dumiriseră
* Formă nerecomandată

dumirire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dumirire dumirirea
plural dumiriri dumiririle
genitiv-dativ singular dumiriri dumiririi
plural dumiriri dumiririlor
vocativ singular dumirire, dumirireo
plural dumiririlor