|
FLAMBÁRE, flambări, s. f. Acțiunea de a flamba și rezultatul ei; flambaj. – V. flamba. (Sursa: DEX '98 )
FLAMBÁRE s.f. Acțiunea de a flamba și rezultatul ei; flambaj. / < flamba]. (Sursa: DN )
flambáre s. f., g.-d. art. flambării; pl. flambări (Sursa: Ortografic )
| flamba verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) flamba | flambare | flambat | flambând | singular | plural | | flambează | flambați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | flambez | (să) flambez | flambam | flambai | flambasem | | a II-a (tu) | flambezi | (să) flambezi | flambai | flambași | flambaseși | | a III-a (el, ea) | flambează | (să) flambeze | flamba | flambă | flambase | | plural | I (noi) | flambăm | (să) flambăm | flambam | flambarăm | flambaserăm, flambasem* | | a II-a (voi) | flambați | (să) flambați | flambați | flambarăți | flambaserăți, flambaseți* | | a III-a (ei, ele) | flambează | (să) flambeze | flambau | flambară | flambaseră | * Formă nerecomandată | flambare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | flambare | flambarea | | plural | flambări | flambările | | genitiv-dativ | singular | flambări | flambării | | plural | flambări | flambărilor | | vocativ | singular | flambare, flambareo | | plural | flambărilor | |