FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor. (Sursa: DEX '98 )

FLUÓR n. Gaz galben-deschis, cu miros înțepător, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, întrebuințat, mai ales, la sintetizarea unor compuși și în industria atomică. [Sil. flu-or] /<fr. fluor (Sursa: NODEX )

FLUÓR s.n. Metaloid gazos, galben-verzui, foarte activ, care face parte din grupa halogenilor. [Pron. flu-or. / < fr. fluor]. (Sursa: DN )

FLUÓR s. n. metaloid gazos din grupa halogenilor, galben-verzui, cu miros înăbușitor, toxic, foarte activ. (< fr. fluor) (Sursa: MDN )

fluór s. n., simb. F (Sursa: Ortografic )

FLUÓR (‹ fr. {i}; {s} lat. fluor „scurgere”) s. n. Element chimic (F; nr. at. 9, m. at. 19, p. t. -219ºC, p. t. -188,1ºC), primul din grupa halogenilor. Gaz de culoare galbenă-verzuie, deschisă, cu miros înăbușitor, foarte corosiv și toxic (fluoroză). În combinații funcționează monovalent; prezintă reactivitate chimică neobișnuit de mare (este elementul cel mai electronegativ), cu puține excepții (heliu, argon, neon), reacționează cu toate elementele, metale sau nemetale. Se găsește în natură sub formă de fluorină, apatit și criolit. Oligoelement. Se obține prin electroliza fluorurii acide de potasiu. A fost descoperit de H. Moissan, în 1886. (Sursa: DE )