FOÁRFEC s. m. v. foarfece. (Sursa: DEX '98 )

FOÁRFECĂ s. f. v. foarfece. (Sursa: DEX '98 )

FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfecele sau alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni – Din lat. forficare. (Sursa: DEX '98 )

A FORFECÁ foárfec 1. tranz. 1) A tăia cu foarfecele (sau cu un alt instrument ascuțit). ~ hârtia. 2) fig. (opere, persoane etc.) A supune unei critici acerbe. ~ un articol. 2. intranz. A vorbi mult (îndrugând minciuni, clevetind pe cineva). /<lat. forficare (Sursa: NODEX )

A SE FORFECÁ mă foárfec intranz. A face (concomitent) schimb de critici aspre (cu cineva). /<lat. forficare (Sursa: NODEX )

foárfecă s. f., g.-d. art. foárfecii; pl. foarfeci (Sursa: DOOM 2 )

foárfecă (foárfeci), s. f. – Unealtă pentru tăiat. – Mr. foarfică, megl. foarfiți. Lat. fŏrfĭcem (Pușcariu 633; Candrea-Dens., 624; REW 3435; DAR), cf. it. forbici (calabr. fórfica, puórfice, sard. forfige). La origine trebuie să fi fost un pluralia tantum, de la forficos; foarfecă este un sing. analogic modern. Der. forfeca, vb. (a tăia; a zdrobi; a mesteca), ar putea reprezenta direct. lat. fŏrficāre (Pușcariu 632; Candrea-Dens., 625; DAR), cf. astur. aforfegar (J. Malkiel, Rom. Phil., IX, 65); forfecar, s. m. (rădașcă); forfecare, s. f. (rezistență tangențială); forfecări, s. f. pl. (varietate de campanule); forfecel, s. m. (insectă, Rhynchites cupreus); forfecuță, s. f. (dim. al lui foarfecă; pasăre mică, Loxia c*********a). (Sursa: DER )

forfecá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. foárfecă, 1 pl. forfecăm; conj. prez. 3 sg. și pl. foárfece (Sursa: Ortografic )