FRUSTRÁ, frustrez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva (în special statul sau o instituție a lui) de un drept sau de un bun; a păgubi; p. ext. a înșela. – Din fr. frustrer, lat. frustrari. (Sursa: DEX '98 )
A FRUSTRÁ ~éz tranz. livr (persoane) A lipsi de un drept sau de un bun legitim. /<fr. frustrer, lat. frustrari (Sursa: NODEX )
FRUSTRÁ vb. I. tr. A lipsi, a priva pe cineva de un bun, de un drept; a înșela. [< fr. frustrer, lat. frustrari]. (Sursa: DN )
FRUSTRÁ vb. tr. a lipsi, a priva pe cineva de un bun, de un drept; a păgubi; (p. ext.) a înșela. (< fr. frustrer, lat. frustrari) (Sursa: MDN )
FRUSTRÁ vb. v. lipsi. (Sursa: Sinonime )
frustrá vb., ind. prez. 1 sg. frustréz, 3 sg. și pl. frustreáză (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
frustra   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) frustra frustrare frustrat frustrând singular plural
frustrează frustrați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) frustrez (să) frustrez frustram frustrai frustrasem
a II-a (tu) frustrezi (să) frustrezi frustrai frustrași frustraseși
a III-a (el, ea) frustrează (să) frustreze frustra frustră frustrase
plural I (noi) frustrăm (să) frustrăm frustram frustrarăm frustraserăm, frustrasem*
a II-a (voi) frustrați (să) frustrați frustrați frustrarăți frustraserăți, frustraseți*
a III-a (ei, ele) frustrează (să) frustreze frustrau frustrară frustraseră
* Formă nerecomandată

frustrat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular frustrat frustratul frustrată frustrata
plural frustrați frustrații frustrate frustratele
genitiv-dativ singular frustrat frustratului frustrate frustratei
plural frustrați frustraților frustrate frustratelor
vocativ singular — —
plural — —