|
FULMINÁ vb. I. intr. (fig.) a profera amenințări. II. tr. a vorbi vehement. (< fr. fulminer) (Sursa: MDN )
| fulmina verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) fulmina | fulminare | fulminat | fulminând | singular | plural | | fulminează | fulminați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | fulminez | (să) fulminez | fulminam | fulminai | fulminasem | | a II-a (tu) | fulminezi | (să) fulminezi | fulminai | fulminași | fulminaseși | | a III-a (el, ea) | fulminează | (să) fulmineze | fulmina | fulmină | fulminase | | plural | I (noi) | fulminăm | (să) fulminăm | fulminam | fulminarăm | fulminaserăm, fulminasem* | | a II-a (voi) | fulminați | (să) fulminați | fulminați | fulminarăți | fulminaserăți, fulminaseți* | | a III-a (ei, ele) | fulminează | (să) fulmineze | fulminau | fulminară | fulminaseră | * Formă nerecomandată |