FULMINÁ vb. I. intr. (fig.) a profera amenințări. II. tr. a vorbi vehement. (< fr. fulminer) (Sursa: MDN )

Declinări/Conjugări
fulmina   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) fulmina fulminare fulminat fulminând singular plural
fulminea fulminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) fulminez (să) fulminez fulminam fulminai fulminasem
a II-a (tu) fulminezi (să) fulminezi fulminai fulminași fulminaseși
a III-a (el, ea) fulminea (să) fulmineze fulmina fulmină fulminase
plural I (noi) fulminăm (să) fulminăm fulminam fulminarăm fulminaserăm, fulminasem*
a II-a (voi) fulminați (să) fulminați fulminați fulminarăți fulminaserăți, fulminaseți*
a III-a (ei, ele) fulminea (să) fulmineze fulminau fulmina fulminaseră
* Formă nerecomandată