|
FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica. (Sursa: DEX '98 )
FURNICÁRE s. v. forfotă. (Sursa: Sinonime )
furnicáre s. f., g.-d. art. furnicării; pl. furnicări (Sursa: Ortografic )
| furnica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) furnica | furnicare | furnicat | furnicând | singular | plural | | — | — | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | — | — | — | — | — | | a II-a (tu) | — | — | — | — | — | | a III-a (el, ea) | furnică | (să) furnice | furnica | furnică | furnicase | | plural | I (noi) | — | — | — | — | — | | a II-a (voi) | — | — | — | — | — | | a III-a (ei, ele) | furnică | (să) furnice | furnicau | furnicară | furnicaseră | | furnicar (mușuroi; -e) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | furnicar | furnicarul | | plural | furnicare | furnicarele | | genitiv-dativ | singular | furnicar | furnicarului | | plural | furnicare | furnicarelor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | furnicare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | furnicare | furnicarea | | plural | furnicări | furnicările | | genitiv-dativ | singular | furnicări | furnicării | | plural | furnicări | furnicărilor | | vocativ | singular | furnicare, furnicareo | | plural | furnicărilor | |