GRUMÁZ, grumaji [(înv.) grumazi], s. m. 1. (Pop.) Gât; p. restr. cerbice, ceafă. ◊ Expr. A-și pleca grumazul (în fața cuiva) = a se umili; a se lăsa robit. A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gâtlej. 3. (Rar) Partea mai îngustă a unor obiecte, asemănătoare cu gâtul (1). – Cf. alb. gurmaz, gërmaz. (Sursa: DEX '98 )

GRUMÁZ ~ji m. (la oameni și la animale) Parte posterioară a gâtului; ceafă; cerbice. ◊ A-și pleca ~zul (în fața cuiva) a se umili în fața cuiva. A îndoi ~zul a pune în dependență pe cineva; a subjuga. /Cuv. autoht. (Sursa: NODEX )

GRUMÁZ s. (ANAT.) 1. v. ceafă. 2. v. gât. (Sursa: Sinonime )

GRUMÁZ s. v. beregată, gâtlej. (Sursa: Sinonime )

grumáz s. m., pl. grumáji (Sursa: Ortografic )