IDIOȚÍE, idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie. (Sursa: DEX '98 )

IDIOȚÍE s.f. Starea celui idiot; tâmpenie. ♦ (Fam.) Neghiobie, prostie. [Gen. -iei. / cf. fr. idiotie]. (Sursa: DN )

IDIOȚÍE s. f. debilitate mintală congenitală maximă. ◊ (fam.) neghiobie, prostie, tâmpenie. (< fr. idiotie) (Sursa: MDN )

IDIOȚÍE s. 1. (MED.) c*******m, idioțenie, imbecilitate, tâmpeală, tâmpenie, (rar) tâmpie, tâmpime. 2. v. prostie. (Sursa: Sinonime )

idioțíe s. f. (sil. -di-o-), art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; pl. idioțíi, art. idioțíile (Sursa: Ortografic )

IDIOȚÍE ~i f. Stare patologică constând în debilitate mintală maximă, provocată de dezvoltarea insuficientă a glandei tiroide și a creierului; c*******m; imbecilitate. [G.-D. idioției] /<fr. idiotie (Sursa: NODEX )