IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter. (Sursa: DEX '98 )
IMPIETÁ vb. I. intr. (Rar) A încălca drepturile cuiva, amestecându-te în viața, în treburile lui. [Pron. -pi-e-. / cf. fr. empiéter]. (Sursa: DN )
IMPIETÁ vb. intr. a se amesteca în treburile cuiva, încălcându-i drepturile; a leza. (< fr. empiéter) (Sursa: MDN )
IMPIETÁ vb. v. afecta. (Sursa: Sinonime )
impietá (impietéz, impietát), vb. – A uzurpa, a invada. Fr. empiéter. (Sursa: DER )
impietá vb. (sil. -pi-e-), ind. prez. 1 sg. impietéz, 3 sg. și pl. impieteáză (Sursa: Ortografic )
A IMPIETÁ ~éz intranz. A se amesteca în treburile altuia, lezându-i drepturile. [Sil. -pi-e-] /<fr. empiéter (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
impieta   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) impieta impietare impietat impietând singular plural
impietează impietați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) impietez (să) impietez impietam impietai impietasem
a II-a (tu) impietezi (să) impietezi impietai impietași impietaseși
a III-a (el, ea) impietează (să) impieteze impieta impietă impietase
plural I (noi) impietăm (să) impietăm impietam impietarăm impietaserăm, impietasem*
a II-a (voi) impietați (să) impietați impietați impietarăți impietaserăți, impietaseți*
a III-a (ei, ele) impietează (să) impieteze impietau impietară impietaseră
* Formă nerecomandată