|
IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza. (Sursa: DEX '98 )
IMPROVIZÁRE s.f. Faptul de a improviza; improvizație. [< improviza]. (Sursa: DN )
improvizáre s. f., g.-d. art. improvizării; pl. improvizări (Sursa: Ortografic )
| improviza verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) improviza | improvizare | improvizat | improvizând | singular | plural | | improvizează | improvizați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | improvizez | (să) improvizez | improvizam | improvizai | improvizasem | | a II-a (tu) | improvizezi | (să) improvizezi | improvizai | improvizași | improvizaseși | | a III-a (el, ea) | improvizează | (să) improvizeze | improviza | improviză | improvizase | | plural | I (noi) | improvizăm | (să) improvizăm | improvizam | improvizarăm | improvizaserăm, improvizasem* | | a II-a (voi) | improvizați | (să) improvizați | improvizați | improvizarăți | improvizaserăți, improvizaseți* | | a III-a (ei, ele) | improvizează | (să) improvizeze | improvizau | improvizară | improvizaseră | * Formă nerecomandată | improvizare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | improvizare | improvizarea | | plural | improvizări | improvizările | | genitiv-dativ | singular | improvizări | improvizării | | plural | improvizări | improvizărilor | | vocativ | singular | improvizare, improvizareo | | plural | improvizărilor | |