INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. Adj. Care indică, care face cunoscut. II.1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord; ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur. (Sursa: DEX '98 )

INDICATÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care indică; care furnizează o indicație. /<fr. indicateur (Sursa: NODEX )

INDICATÓR2 ~oáre n. 1) Semn (săgeată, tăbliță etc.) care indică direcția sau distanța. ~ rutier. ~ kilometric. 2) Ac la instrumentele de măsurat care indică valorile unei mărimi variabile; indice; arătător. 3) Lucrare tipărită care furnizează informații privitoare la un anumit domeniu. ~ bibliografic. ~ de prețuri. /<fr. indicateur (Sursa: NODEX )

INDICATÓR3 ~i m. 1) chim. Substanță care, prin schimbarea culorii, semnalează caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. 2) Expresie numerică ce caracterizează din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. /<fr. indicateur (Sursa: NODEX )

INDICATÓR, -OÁRE adj. Care indică, care face cunoscut. // s.n. 1. Aparat care arată valoarea unei mărimi măsurate. 2. Semn de indicare a direcției, a distanței pe un drum etc. 3. Lucrare folosită ca îndrumător. // s.m. Substanță care, printr-o modificare a culorii sale, indică caracterul acid sau bazic al altei substanțe. // s.f. (Mat.) Curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor și al suprafețelor. [Cf. fr. indicateur]. (Sursa: DN )

INDICATÓR, -OÁRE I. adj. care indică, face cunoscut. II. s. n. 1. aparat, instrument, element care arată valoarea unei mărimi măsurate. 2. panou de semnalizare a direcției, a distanței pe un drum etc. 3. lucrare ca îndrumător. III. s. m. 1. expresie numerică ce caracterizează cantitativ un fenomen sau proces, ori îi definește evoluția. 2. substanță care, printr-o modificare a culorii sale, indică caracterul acid sau bazic al altei substanțe. 3. plantă care, prin prezența sau absența sa într-un ecosistem, indică caracterul sau intensitatea acestuia. IV. s. f. (mat.) curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor și al suprafețelor. (< fr. indicateur) (Sursa: MDN )

INDICATÓR adj., s. 1. adj. îndrumător, (rar) indicativ. (Un semnal ~.) 2. s. arătător. (~ la un manometru.) 3. s. coordonator, jalon, reper, semn. (Ca ~ se află un stâlp de piatră.) 4. s. indicator de acord v. ochi magic; indicator de sintonie v. ochi magic. 5. s. indicator radioactiv v. trasor. 6. s. semnal. (~ de circulație.) (Sursa: Sinonime )

indicatór adj. m., pl. indicatóri; f. sg. și pl. indicatoáre (Sursa: Ortografic )

indicatór (expresie numerică, substanță) s. m., pl. indicatóri (Sursa: Ortografic )

indicatór (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre (Sursa: Ortografic )