INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna. (Sursa: DEX '98 )

INDIGNÁRE s.f. Faptul de a (se) indigna; sentiment de mânie și dispreț provocat de o insultă, de o nedreptate, de o acțiune nedemnă; revoltă sufletească. [< indigna]. (Sursa: DN )

INDIGNÁRE s. f. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă. (< indigna) (Sursa: MDN )

INDIGNÁRE s. revoltare, revoltă, scandalizare, (rar) indignațiune, (pop.) oțăreală, oțărâre. (Stare de ~.) (Sursa: Sinonime )

indignáre s. f., g.-d. art. indignării; pl. indignări (Sursa: Ortografic )

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari. (Sursa: DEX '98 )

A INDIGNÁ ~éz tranz. A face să se indigneze. /<fr. síndigner, lat. indignari (Sursa: NODEX )

A SE INDIGNÁ mă ~éz intranz. A manifesta indignare; a fi cuprins de revoltă; a se revolta. /<fr. síndigner, lat. indignari (Sursa: NODEX )

INDIGNÁRE ~ări f. Sentiment de mânie provocat de o acțiune nedemnă, o nedreptate, o insultă etc. /v. a (se) indigna (Sursa: NODEX )

INDIGNÁ vb. I. tr., refl. A stârni sau a fi cuprins de indignare. [< fr. indigner, it. indignare, lat. indignari]. (Sursa: DN )

INDIGNÁ vb. tr., refl. a stârni, a fi cuprins de indignare. (< fr. indigner, lat. indignari) (Sursa: MDN )

INDIGNÁ vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.) (Sursa: Sinonime )

indigná vb., ind. prez. 1 sg. indignéz, 3 sg. și pl. indigneáză (Sursa: Ortografic )