INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugat în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen. un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur. (Sursa: DEX '98 )

INHIBITÓR, -OÁRE adj. Care inhibează. // s.m. Substanță care poate încetini sau împiedica un proces fiziologic, o reacție chimică etc. [Cf. fr. inhibiteur]. (Sursa: DN )

INHIBITÓR, -OÁRE I. adj. care inhibă; inhibant, inhibitiv. II. s. m. substanță care poate încetini sau împiedica un proces fiziologic, chimic etc. (< fr. inhibiteur) (Sursa: MDN )

INHIBITÓR adj., s. 1. adj. inhibant, inhibitiv. (Reacție ~oare.) 2. s. (CHIM.) catalizator negativ. 3. s. inhibitor de oxidare v. antioxidant. (Sursa: Sinonime )

inhibitór adj. m., s. m., pl. inhibitóri; f. sg. și pl. inhibitoáre (Sursa: Ortografic )

INHIBITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre medicamente) Care are proprietatea de a împiedica dezvoltarea unui agent patogen sau a unui proces fiziologic. /<fr. inhibiteur (Sursa: NODEX )

INHIBITÓR2 ~i m. Substanță care încetinește sau împiedică producerea unei reacții chimice. /<fr. inhibiteur (Sursa: NODEX )