INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare. (Sursa: DEX '98 )
INTERPELÁ vb. I. tr. A pune întrebări cuiva asupra unei chestiuni; a face o interpelare parlamentară. [< fr. interpeller, it., lat. interpellare]. (Sursa: DN )
INTERPELÁ vb. tr. a face o interpelare; (p. ext.) a cere cuiva să dea un răspuns, să-și explice atitudinea. (< fr. interpeller, lat. interpellare) (Sursa: MDN )
interpelá vb., ind. prez. 1 sg. interpeléz, 3 sg. și pl. interpeleáză (Sursa: Ortografic )
A INTERPELÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A întrerupe printr-o adresare bruscă pentru a cere explicații sau pentru a insulta. 2) (membri ai guvernelor) A impune să dea explicații asupra unui fapt. /<fr. interpeller, lat. interpellare (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
interpela   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) interpela interpelare interpelat interpelând singular plural
interpelează interpelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) interpelez (să) interpelez interpelam interpelai interpelasem
a II-a (tu) interpelezi (să) interpelezi interpelai interpelași interpelaseși
a III-a (el, ea) interpelează (să) interpeleze interpela interpelă interpelase
plural I (noi) interpelăm (să) interpelăm interpelam interpelarăm interpelaserăm, interpelasem*
a II-a (voi) interpelați (să) interpelați interpelați interpelarăți interpelaserăți, interpelaseți*
a III-a (ei, ele) interpelează (să) interpeleze interpelau interpelară interpelaseră
* Formă nerecomandată