|
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare]. (Sursa: DN )
INTRICÁ vb. tr., refl. 1. a (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. a (se) confunda; a face intrigi. (< lat. intricare, fr. intriquer) (Sursa: MDN )
intricá vb., ind. prez. 3 sg. intrícă (Sursa: Ortografic )
| intrica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) intrica | intricare | intricat | intricând | singular | plural | | intrică | intricați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | intric | (să) intric | intricam | intricai | intricasem | | a II-a (tu) | intrici | (să) intrici | intricai | intricași | intricaseși | | a III-a (el, ea) | intrică | (să) intrice | intrica | intrică | intricase | | plural | I (noi) | intricăm | (să) intricăm | intricam | intricarăm | intricaserăm, intricasem* | | a II-a (voi) | intricați | (să) intricați | intricați | intricarăți | intricaserăți, intricaseți* | | a III-a (ei, ele) | intrică | (să) intrice | intricau | intricară | intricaseră | * Formă nerecomandată |