IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus. (Sursa: DEX '98 )

IRÓNIC, -Ă adj. Care face ironii, care exprimă o ironie; înțepător. [Cf. fr. ironique]. (Sursa: DN )

IRÓNIC, -Ă adj. care ironizează, care exprimă ironie; înțepător. (< fr. ironique, lat. ironicus) (Sursa: MDN )

IRÓNIC adj. persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, (fig.) înțepător. (Ton ~.) (Sursa: Sinonime )

irónic adj. m., pl. irónici; f. sg. irónică, pl. irónice (Sursa: Ortografic )

IRÓNIC1 adv. Cu ironie; batjocoritor. /<fr. ironique, lat. ironicus (Sursa: NODEX )

IRÓNIC2 ~că (~ci, ~ce) Care conține sau exprimă o ironie; batjocoritor; zeflemitor. Surâs ~. /<fr. ironique, lat. ironicus (Sursa: NODEX )