|
JIGNÍT, -Ă, jigniți, -te, adj. Care a suferit o jignire; ofensat, insultat. – V. jigni. (Sursa: DEX '98 )
JIGNÍT adj. insultat, ofensat, ultragiat, (livr.) vexat, (fig.) atins, rănit, (livr. fig.) lezat. (O persoană ~.) (Sursa: Sinonime )
| jigni verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) jigni | jignire | jignit | jignind | singular | plural | | jignește | jigniți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | jignesc | (să) jignesc | jigneam | jignii | jignisem | | a II-a (tu) | jignești | (să) jignești | jigneai | jigniși | jigniseși | | a III-a (el, ea) | jignește | (să) jignească | jignea | jigni | jignise | | plural | I (noi) | jignim | (să) jignim | jigneam | jignirăm | jigniserăm, jignisem* | | a II-a (voi) | jigniți | (să) jigniți | jigneați | jignirăți | jigniserăți, jigniseți* | | a III-a (ei, ele) | jignesc | (să) jignească | jigneau | jigniră | jigniseră | * Formă nerecomandată | jignit adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | jignit | jignitul | jignită | jignita | | plural | jigniți | jigniții | jignite | jignitele | | genitiv-dativ | singular | jignit | jignitului | jignite | jignitei | | plural | jigniți | jigniților | jignite | jignitelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |