|
JINTUÍ, jintuiesc (jíntui), b. IV. Tranz. A frământa cașul pentru a-l stoarce de zer. – Cf. jintiță. (Sursa: DEX '98 )
| jintui (1 -tui) verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) jintui | jintuire | jintuit | jintuind | singular | plural | | jintuie | jintuiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | jintui | (să) jintui | jintuiam | jintuii | jintuisem | | a II-a (tu) | jintui | (să) jintui | jintuiai | jintuiși | jintuiseși | | a III-a (el, ea) | jintuie | (să) jintuie | jintuia | jintui | jintuise | | plural | I (noi) | jintuim | (să) jintuim | jintuiam | jintuirăm | jintuiserăm, jintuisem* | | a II-a (voi) | jintuiți | (să) jintuiți | jintuiați | jintuirăți | jintuiserăți, jintuiseți* | | a III-a (ei, ele) | jintuie | (să) jintuie | jintuiau | jintuiră | jintuiseră | * Formă nerecomandată | jintui (1 -tuiesc) verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) jintui | jintuire | jintuit | jintuind | singular | plural | | jintuiește | jintuiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | jintuiesc | (să) jintuiesc | jintuiam | jintuii | jintuisem | | a II-a (tu) | jintuiești | (să) jintuiești | jintuiai | jintuiși | jintuiseși | | a III-a (el, ea) | jintuiește | (să) jintuiască | jintuia | jintui | jintuise | | plural | I (noi) | jintuim | (să) jintuim | jintuiam | jintuirăm | jintuiserăm, jintuisem* | | a II-a (voi) | jintuiți | (să) jintuiți | jintuiați | jintuirăți | jintuiserăți, jintuiseți* | | a III-a (ei, ele) | jintuiesc | (să) jintuiască | jintuiau | jintuiră | jintuiseră | * Formă nerecomandată |