JINTUÍ, jintuiesc (jíntui), b. IV. Tranz. A frământa cașul pentru a-l stoarce de zer. – Cf. jintiță. (Sursa: DEX '98 )
jintuí, jintuiésc, vb. IV (pop.) 1. a stoarce cașul de zer, frământându-l pe crintă cu mâinile. 2. a clătina un vas cu lichid, pentru ca acesta să se mestece. 3. (fig.) a bate. 4. (fig.) a stoarce de avere (pe cineva). (Sursa: DAR )
jintuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jintuiésc, imperf. 3 sg. jintuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. jintuiáscă (Sursa: Ortografic )
A JINTUÍ ~iésc tranz. (cașul) A stoarce pentru a separa de zerul rămas după strecurat. /cf. jintiță (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
jintui (1 -tui)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) jintui jintuire jintuit jintuind singular plural
jintuie jintuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) jintui (să) jintui jintuiam jintuii jintuisem
a II-a (tu) jintui (să) jintui jintuiai jintuiși jintuiseși
a III-a (el, ea) jintuie (să) jintuie jintuia jintui jintuise
plural I (noi) jintuim (să) jintuim jintuiam jintuirăm jintuiserăm, jintuisem*
a II-a (voi) jintuiți (să) jintuiți jintuiați jintuirăți jintuiserăți, jintuiseți*
a III-a (ei, ele) jintuie (să) jintuie jintuiau jintuiră jintuiseră
* Formă nerecomandată

jintui (1 -tuiesc)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) jintui jintuire jintuit jintuind singular plural
jintuiește jintuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) jintuiesc (să) jintuiesc jintuiam jintuii jintuisem
a II-a (tu) jintuiești (să) jintuiești jintuiai jintuiși jintuiseși
a III-a (el, ea) jintuiește (să) jintuiască jintuia jintui jintuise
plural I (noi) jintuim (să) jintuim jintuiam jintuirăm jintuiserăm, jintuisem*
a II-a (voi) jintuiți (să) jintuiți jintuiați jintuirăți jintuiserăți, jintuiseți*
a III-a (ei, ele) jintuiesc (să) jintuiască jintuiau jintuiră jintuiseră
* Formă nerecomandată