LEÁFĂ1, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură” (influențat de leafă2). (Sursa: DEX '98 )

LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. scr. (u)lefa, bg. lefe. (Sursa: DEX '98 )

LEÁFĂ1 léfuri f. Plată în bani acordată unui angajat pentru munca prestată; remunerație; salariu; retribuție. [G.-D. lefii] /<turc. ulufe (Sursa: NODEX )

LEÁFĂ2 lefi f. rar 1) Lopată mică pentru tăpșit mămăliga după mestecare. 2) Partea scobită a unei linguri; găvan. 3) Tăișul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<săș. le[i]fel (Sursa: NODEX )

LEÁFĂ s. v. adâncitură, ascuțiș, lamă, limbă, scobitură, tăiș. (Sursa: Sinonime )

LEÁFĂ s. 1. v. salariu. 2. v. soldă. (Sursa: Sinonime )

leáfă (léfi), s. f. – 1. Soldă, remunerație a soldaților plătiți. – 2. Salariu. – Var. (înv.) lefea, (pl.) lefuri. Tc. ülefe, ölefe (Șeineanu, II, 233; Cihac, II, 539; Berneker 683), cf. ngr. λουψές, bg. lefe, alb. ljufé, sb., rut. lefa, pol. lafa. Sec. VII. – Der. lefegiu, s. m. (înv., mercenar, soldat de origine străină; salariat), din tc. lefeci; lefar, s. m. (Bucov., funcționar, subaltern); lefaș, s. m. (salariat). (Sursa: DER )

leáfă (găvan) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfi (Sursa: Ortografic )

leáfă (retribuție) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfuri (Sursa: Ortografic )