LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
LIHNÍ vb. a hămesi, a se sfârși, (fig.) a leșina. (A ~ de foame.) (Sursa: Sinonime )
lihní (lihnésc, lihnít), vb. – A debilita, a face să leșine, a provoca slăbiciune, mai ales de foame. – Var. ligni. Ngr. λιχνεύομαι, cu var. λιγναίνω, λιγνεύω, care explică var. rom. (cf. Tiktin; Candrea; Scriban), cf. și aligni. Se folosește mai ales part. lihnit (mort de foame). – Der. lihneală, s. f. (leșin, sfîrșeală). (Sursa: DER )
lihní vb., ind. prez. 3 sg. și pl. lihnéște (Sursa: Ortografic )
A LIHNÍ ~ésc intranz. A fi cuprins de slăbiciune (din cauza foamei); a flămânzi peste măsură; a hămesi. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
lihni   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) lihni lihnire lihnit lihnind singular plural
lihnește lihniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) lihnesc (să) lihnesc lihneam lihnii lihnisem
a II-a (tu) lihnești (să) lihnești lihneai lihniși lihniseși
a III-a (el, ea) lihnește (să) lihnească lihnea lihni lihnise
plural I (noi) lihnim (să) lihnim lihneam lihnirăm lihniserăm, lihnisem*
a II-a (voi) lihniți (să) lihniți lihneați lihnirăți lihniserăți, lihniseți*
a III-a (ei, ele) lihnesc (să) lihnească lihneau lihniră lihniseră
* Formă nerecomandată