|
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ Fam. A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui. (Sursa: DEX '98 )
A MĂRȘĂLUÍ ~iésc intranz. 1) (mai ales despre militari) A merge în marș. 2) fam. (despre oameni) A merge militărește. 3) fam. A face un drum lung și obositor. /marș + suf. ~ălui (Sursa: NODEX )
MĂRȘĂLUÍ vb. (MIL.) a mărșui, (reg.) a marșirui, a mărșuli. (Trupele ~.) (Sursa: Sinonime )
mărșăluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărșăluiáscă (Sursa: Ortografic )
| mărșălui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) mărșălui | mărșăluire | mărșăluit | mărșăluind | singular | plural | | mărșăluiește | mărșăluiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | mărșăluiesc | (să) mărșăluiesc | mărșăluiam | mărșăluii | mărșăluisem | | a II-a (tu) | mărșăluiești | (să) mărșăluiești | mărșăluiai | mărșăluiși | mărșăluiseși | | a III-a (el, ea) | mărșăluiește | (să) mărșăluiască | mărșăluia | mărșălui | mărșăluise | | plural | I (noi) | mărșăluim | (să) mărșăluim | mărșăluiam | mărșăluirăm | mărșăluiserăm, mărșăluisem* | | a II-a (voi) | mărșăluiți | (să) mărșăluiți | mărșăluiați | mărșăluirăți | mărșăluiserăți, mărșăluiseți* | | a III-a (ei, ele) | mărșăluiesc | (să) mărșăluiască | mărșăluiau | mărșăluiră | mărșăluiseră | * Formă nerecomandată |