MIEUNÁ, pers. 3 miáună, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate sunetul caracteristic speciei, a face miau, a miorlăi. [Pr.:-mie-u-. – Var.: mioní vb. IV] – Din miau. (Sursa: DEX '98 )
MIEUNÁ vb. a miorlăi, (reg.) a miorțăi. (Pisica ~.) (Sursa: Sinonime )
mieuná vb. (sil. mie-u-), ind. prez. 1 sg. miáun, 2 sg. miáuni, 3 sg. și pl. miáună; conj. prez. 3 sg. și pl. miáune (Sursa: Ortografic )
A MIEUNÁ pers. 3 miáună intranz. (despre pisici) A scoate sunete prelungi caracteristice speciei; a face „miau-miau”; a miorlăi. [Sil. mie-u-] /Din miau (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
mieuna   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) mieuna mieunare mieunat mieunând singular plural
miaună mieunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) miaun (să) miaun mieunam mieunai mieunasem
a II-a (tu) miauni (să) miauni mieunai mieunași mieunaseși
a III-a (el, ea) miaună (să) miaune mieuna mieună mieunase
plural I (noi) mieunăm (să) mieunăm mieunam mieunarăm mieunaserăm, mieunasem*
a II-a (voi) mieunați (să) mieunați mieunați mieunarăți mieunaserăți, mieunaseți*
a III-a (ei, ele) miaună (să) miaune mieunau mieunară mieunaseră
* Formă nerecomandată