MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati. (Sursa: DEX '98 )
MIRUÍ vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.) (Sursa: Sinonime )
MIRUÍ vb. v. acumula, aduna, agonisi, câș-tiga, cuceri, dobândi, economisi, face, obține, realiza, repurta, strânge. (Sursa: Sinonime )
Declinări/Conjugări
mirui (1 -rui)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) mirui miruire miruit miruind singular plural
miruie miruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) mirui (să) mirui miruiam miruii miruisem
a II-a (tu) mirui (să) mirui miruiai miruiși miruiseși
a III-a (el, ea) miruie (să) miruie miruia mirui miruise
plural I (noi) miruim (să) miruim miruiam miruirăm miruiserăm, miruisem*
a II-a (voi) miruiți (să) miruiți miruiați miruirăți miruiserăți, miruiseți*
a III-a (ei, ele) miruie (să) miruie miruiau miruiră miruiseră
* Formă nerecomandată