|
NEGÁRE, negări, s. f. 1. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; contestare, tăgăduire. 2. (Fil.) Negație (2). ◊ Negarea negației = una dintre cele trei legi dialectice principale, potrivit căreia dezvoltarea se prezintă ca o înlănțuire de negații dialectice. – V. nega. (Sursa: DEX '98 )
NEGÁRE s.f. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; negație. ◊ (Fil.) Negarea negației = lege dialectică principală care determină direcția de ansamblu a dezvoltării ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior. [< nega]. (Sursa: DN )
NEGÁRE s. v. contestare. (Sursa: Sinonime )
Negare ≠ afirmare (Sursa: Antonime )
negáre s. f., g.-d. art. negării; pl. negări (Sursa: Ortografic )
| nega verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) nega | negare | negat | negând | singular | plural | | neagă | negați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | neg | (să) neg | negam | negai | negasem | | a II-a (tu) | negi | (să) negi | negai | negași | negaseși | | a III-a (el, ea) | neagă | (să) nege | nega | negă | negase | | plural | I (noi) | negăm | (să) negăm | negam | negarăm | negaserăm, negasem* | | a II-a (voi) | negați | (să) negați | negați | negarăți | negaserăți, negaseți* | | a III-a (ei, ele) | neagă | (să) nege | negau | negară | negaseră | * Formă nerecomandată | negară substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | negară | negara | | plural | — | — | | genitiv-dativ | singular | negare | negarei | | plural | — | — | | vocativ | singular | negară, negaro | | plural | — | | negare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | negare | negarea | | plural | negări | negările | | genitiv-dativ | singular | negări | negării | | plural | negări | negărilor | | vocativ | singular | negare, negareo | | plural | negărilor | |