NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse. (Sursa: DEX '98 )

NOBLÉȚE f. 1) Caracter nobil. ~ sufle-tească. ◊ ~ea obligă se spune pentru a sublinia necesitatea corelației dintre poziția avansată a cuiva și comportarea lui. 2) Condi-ție de nobil. Titlu de ~. 3) Proveniență nobilă. [G.-D. nobleței] /<fr. noblesse (Sursa: NODEX )

NOBLÉȚE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situație legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalți cetățeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distincție, eleganță. [Var. nobleță s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza]. (Sursa: DN )

NOBLÉȚE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincție, eleganță. (< fr. noblesse) (Sursa: MDN )

nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței (Sursa: DOOM 2 )

NOBLÉȚE s. 1. (rar) nobilime, (înv.) nobilitate, (grecism înv.) evghenie. (Ce titlu de ~ are?) 2. v. generozitate. (Sursa: Sinonime )

NOBLÉȚE s. v. aristocrație, nobilime. (Sursa: Sinonime )

Noblețe ≠ vulgaritate (Sursa: Antonime )

nobléțe s. f. (sil. -ble-), art. nobléțea, g.-d. art. nobléței (Sursa: Ortografic )

NOBLÉȚĂ s. f. v. noblețe. (Sursa: DEX '98 )

NOBLÉȚĂ s.f. v. noblețe. (Sursa: DN )