« Back
OȚETÍRE, oțetiri, s. f. Faptul de a se oțeti. – V. oțeti. (Sursa: DEX '98 )
OȚETÍRE s. v. acrire. (Sursa: Sinonime )
oțetíre s. f., g.-d. art. oțetírii; pl. oțetíri (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
oțeti   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) oțeti oțetire oțetit oțetind singular plural
oțetește oțetiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) oțetesc (să) oțetesc oțeteam oțetii oțetisem
a II-a (tu) oțetești (să) oțetești oțeteai oțetiși oțetiseși
a III-a (el, ea) oțetește (să) oțetească oțetea oțeti oțetise
plural I (noi) oțetim (să) oțetim oțeteam oțetirăm oțetiserăm, oțetisem*
a II-a (voi) oțetiți (să) oțetiți oțeteați oțetirăți oțetiserăți, oțetiseți*
a III-a (ei, ele) oțetesc (să) oțetească oțeteau oțetiră oțetiseră
* Formă nerecomandată

oțetire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oțetire oțetirea
plural oțetiri oțetirile
genitiv-dativ singular oțetiri oțetirii
plural oțetiri oțetirilor
vocativ singular oțetire, oțetireo
plural oțetirilor