ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și obcine] – Din sl. občina. (Sursa: DEX '98 )

ÓBCINĂ ~e f. 1) Coamă care face legătura între două piscuri de munte sau de deal. 2) Înălțime împădurită. [G.-D. obcinii] /<sl. obțina (Sursa: NODEX )

óbcină s. f., g.-d. art. óbcinii; pl. óbcini (Sursa: Ortografic )