OBORÎ́, obór, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. (Sursa: DEX '98 )
OBORÎ vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti. (Sursa: Sinonime )
oborî (obór, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se folosește azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor). (Sursa: DER )
oborî́ vb., ind. prez. 1 sg. obór, 3 sg. și pl. oboáră (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
oborî   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) oborî oborâre oborât oborând singular plural
oboară oborâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) obor (să) obor oboram oborâi oborâsem
a II-a (tu) obori (să) obori oborai oborâși oborâseși
a III-a (el, ea) oboară (să) oboare obora oborî oborâse
plural I (noi) oborâm (să) oborâm oboram oborârăm oborâserăm, oborâsem*
a II-a (voi) oborâți (să) oborâți oborați oborârăți oborâserăți, oborâseți*
a III-a (ei, ele) oboară (să) oboare oborau oborâră oborâseră
* Formă nerecomandată