OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. (Sursa: DEX '98 )
OBTURÁ vb. I. tr. A astupa, a acoperi, a înfunda (o deschizătură, un tub etc.). [P.i. -rez. / < fr. obturer, cf. lat. obturare]. (Sursa: DN )
OBTURÁ vb. tr. a astupa (un orificiu, un canal, o conductă). (< fr. obturer, lat. obturare) (Sursa: MDN )
OBTURÁ vb. a (se) astupa, a (se) închide, a (se) înfunda. (A ~ un canal, o conductă.) (Sursa: Sinonime )
obturá vb., ind. prez. 1 sg. obturéz, 3 sg. și pl. obtureáză (Sursa: Ortografic )
A OBTURÁ ~éz tranz. (deschizături, tuburi, conducte, vase sangvine etc.) A face să se astupe; a închide; a înfunda. /<fr. obturer (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
obtura   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) obtura obturare obturat obturând singular plural
obturează obturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) obturez (să) obturez obturam obturai obturasem
a II-a (tu) obturezi (să) obturezi obturai obturași obturaseși
a III-a (el, ea) obturează (să) obtureze obtura obtură obturase
plural I (noi) obturăm (să) obturăm obturam obturarăm obturaserăm, obturasem*
a II-a (voi) obturați (să) obturați obturați obturarăți obturaserăți, obturaseți*
a III-a (ei, ele) obturează (să) obtureze obturau obturară obturaseră
* Formă nerecomandată