|
ODÓR2, odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoáre s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur. (Sursa: DEX '98 )
ODÓR2 ~uri m. înv. Miros plăcut; parfum; mireasmă; aromă. /<lat. odor, it. odore, fr. odeur (Sursa: NODEX )
ODÓR s. v. aromă, balsam, mireasmă, miros, parfum. (Sursa: Sinonime )
odór (miros) s. n., pl. odóruri (Sursa: Ortografic )
| odor (persoană; -i) substantiv masculin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | odor | odorul | | plural | odori | odorii | | genitiv-dativ | singular | odor | odorului | | plural | odori | odorilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | odor (obiect; -oare) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | odor | odorul | | plural | odoare | odoarele | | genitiv-dativ | singular | odor | odorului | | plural | odoare | odoarelor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | odor (miros; -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | odor | odorul | | plural | odoruri | odorurile | | genitiv-dativ | singular | odor | odorului | | plural | odoruri | odorurilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | |