ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pr.: -pe-e. – Pl. și onomatopei] – Din fr. onomatopée. (Sursa: DEX '98 )

ONOMATOPÉE f. lingv. Cuvânt care, prin forma lui sonoră, imită sunete sau zgomote din natură; cuvânt imitativ. [Art.: onomatopeea; G.-D. onomatopeei] /<fr. onomatopée (Sursa: NODEX )

ONOMATOPÉE s.f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură. [Pron. -pe-e, pl. invar. / < fr. onomatopée, cf. gr. onomatopoia < onoma – nume, poiein – a face]. (Sursa: DN )

ONOMATOPÉE s. f. cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură. (< fr. onomatopée) (Sursa: MDN )

ONOMATOPÉE s. (LINGV.) cuvânt imitativ. (Sursa: Sinonime )

onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée (Sursa: Ortografic )