ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris și (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus. (Sursa: DEX '98 )

OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune. (Sursa: DEX '98 )

OPÚS ~să (~și, ~se) și substantival v. A OPUNE și A SE OPUNE.În direcție ~să în sens invers. /v. a (se) opune (Sursa: NODEX )

ÓPUS ŭri n. Creație muzicală care poartă un anumit număr de ordine în succesiunea cronologică a lucrărilor unui compozitor. /<fr. opus, germ. Opus (Sursa: NODEX )

ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus]. (Sursa: DN )

ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus) (Sursa: MDN )

OPÚS adj. 1. advers, contrar, dimpotrivă, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. v. invers. 3. v. antitetic. 4. v. antagonist. 5. v. contradictoriu. 6. v. contrastant. (Sursa: Sinonime )

ópus s. n., pl. ópusuri (Sursa: Ortografic )

FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei. (Sursa: DE )

HOC OPUS, HIC LABOR EST (lat.) aceasta e truda, aici e greutatea – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129. Nu coborârea în Infern, ci revenirea pe Pământ e grea. Astfel îl previne Sibila din Cumae pe Enea, care îi ceruse să-l conducă în Infern. (Sursa: DE )

MATERIAM SUPERAT OPUS (lat.) meșteșugul întrece materialul – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, II, 5. Cuvinte de admirație pentru măiestria cu care era zidit Palatul Soarelui. (Sursa: DE )

Declinări/Conjugări
opune   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) opune opunere opus opunând, opuind singular plural
opune opuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) opun, opui (să) opun, opui opuneam opusei opusesem
a II-a (tu) opui (să) opui opuneai opuseși opuseseși
a III-a (el, ea) opune (să) opună, opuie opunea opuse opusese
plural I (noi) opunem (să) opunem opuneam opuserăm opuseserăm, opusesem*
a II-a (voi) opuneți (să) opuneți opuneați opuserăți opuseserăți, opuseseți*
a III-a (ei, ele) opun (să) opună, opuie opuneau opuseră opuseseră
* Formă nerecomandată

opus   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular opus opusul opu opusa
plural opuși opușii opuse opusele
genitiv-dativ singular opus opusului opuse opusei
plural opuși opușilor opuse opuselor
vocativ singular
plural

opus   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular opus opusul
plural opusuri opusurile
genitiv-dativ singular opus opusului
plural opusuri opusurilor
vocativ singular
plural