ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris și (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus. (Sursa: DEX '98 )

OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune. (Sursa: DEX '98 )

ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus]. (Sursa: DN )

ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus) (Sursa: MDN )

OPÚS adj. 1. advers, contrar, dimpotrivă, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. v. invers. 3. v. antitetic. 4. v. antagonist. 5. v. contradictoriu. 6. v. contrastant. (Sursa: Sinonime )

ópus s. n., pl. ópusuri (Sursa: Ortografic )

OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici. 2. Tranz. A pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a scoate în evidență, prin comparație, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. și: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (după pune). (Sursa: DEX '98 )

A OPÚNE opún tranz. (ființe, lucruri, acțiuni etc.) A pune față-n față (pentru a evidenția deosebirea dintre ele sau pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a contrapune. /<lat. opponere, fr. opposer (Sursa: NODEX )

A SE OPÚNE mă opún intranz. 1) A nu cădea de acord, ripostând; a fi împotrivă; a se împotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi așezat în fața altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer (Sursa: NODEX )

OPÚS ~să (~și, ~se) și substantival v. A OPUNE și A SE OPUNE. ◊ În direcție ~să în sens invers. /v. a (se) opune (Sursa: NODEX )

ÓPUS ŭri n. Creație muzicală care poartă un anumit număr de ordine în succesiunea cronologică a lucrărilor unui compozitor. /<fr. opus, germ. Opus (Sursa: NODEX )

OPÚNE vb. I. tr. 1. a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune față în față, a compara. II. refl. a se împotrivi. (< lat. opponere, după fr. opposer) (Sursa: MDN )

OPÚNE vb. 1. v. împotrivi. 2. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.) 3. a se contrazice, (fig.) a se ciocni. (Tendințe care se ~.) (Sursa: Sinonime )

opúne (opún, opús), vb. – A (se) împotrivi. Lat. opponere (sec. XIX), adaptat la conj. lui pune. – Der. opozant, s. m., din fr. opposant; opoziți(un)e, s. f., din fr. opposition; opoziționist, adj., din fr. oppositionniste. (Sursa: DER )

opúne vb. pune (Sursa: Ortografic )

FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei. (Sursa: DE )

HOC OPUS, HIC LABOR EST (lat.) aceasta e truda, aici e greutatea – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129. Nu coborârea în Infern, ci revenirea pe Pământ e grea. Astfel îl previne Sibila din Cumae pe Enea, care îi ceruse să-l conducă în Infern. (Sursa: DE )

MATERIAM SUPERAT OPUS (lat.) meșteșugul întrece materialul – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, II, 5. Cuvinte de admirație pentru măiestria cu care era zidit Palatul Soarelui. (Sursa: DE )