OȚETÍRE, oțetiri, s. f. Faptul de a se oțeti. – V. oțeti. (Sursa: DEX '98 )
OȚETÍRE s. v. acrire. (Sursa: Sinonime )
oțetíre s. f., g.-d. art. oțetírii; pl. oțetíri (Sursa: Ortografic )
oțeti verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) oțeti | oțetire | oțetit | oțetind | singular | plural | oțetește | oțetiți | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | oțetesc | (să) oțetesc | oțeteam | oțetii | oțetisem | a II-a (tu) | oțetești | (să) oțetești | oțeteai | oțetiși | oțetiseși | a III-a (el, ea) | oțetește | (să) oțetească | oțetea | oțeti | oțetise | plural | I (noi) | oțetim | (să) oțetim | oțeteam | oțetirăm | oțetiserăm, oțetisem* | a II-a (voi) | oțetiți | (să) oțetiți | oțeteați | oțetirăți | oțetiserăți, oțetiseți* | a III-a (ei, ele) | oțetesc | (să) oțetească | oțeteau | oțetiră | oțetiseră | * Formă nerecomandată oțetire substantiv feminin | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | oțetire | oțetirea | plural | oțetiri | oțetirile | genitiv-dativ | singular | oțetiri | oțetirii | plural | oțetiri | oțetirilor | vocativ | singular | oțetire, oțetireo | plural | oțetirilor |
|