PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino. (Sursa: DEX '98 )

PEREGRÍN s.m. (Liv.) Călător; nomad; pelerin. [Var. pelegrin s.m. / cf. fr. pérégrin, lat. peregrinus]. (Sursa: DN )

PEREGRÍN s. m. 1. (în dreptul roman) străin liber, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit „inamic public”. 2. pelerin. ◊ călător. (< fr. pérégrin, lat. peregrinus) (Sursa: MDN )

PEREGRÍN s. (rar) pelerin. (Un biet ~ care bătea satele.) (Sursa: Sinonime )

PEREGRÍN s. v. pelerin. (Sursa: Sinonime )

peregrín (peregríni), s. m. – Pelerin; drumeț. Lat. peregrinus (sec. XIX). E dubletul lui pelerin, s. m., din fr. pélerin. – Der. peregrina, vb. (a călători în locuri depărtate, a face hagialîc); peregrinaj, s. n. (călătorie); pelerinaj, s. n. (hagialîc); pelerină, s. f., din fr. pèlerine. (Sursa: DER )

peregrín s. m. (sil. -grin), pl. peregríni (Sursa: Ortografic )

PEREGRÍN ~i m. 1) Persoană care face un peregrinaj; pelerin. 2) Persoană care cutreieră lumea. /<lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino (Sursa: NODEX )