|
PERORÁRE, perorări, s. f. (Rar) Acțiunea de a perora și rezultatul ei. – V. perora. (Sursa: DEX '98 )
PERORÁRE s.f. Acțiunea de a perora; perorație. [< perora]. (Sursa: DN )
peroráre s. f., g.-d. art. perorării; pl. perorări (Sursa: Ortografic )
| perora verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) perora | perorare | perorat | perorând | singular | plural | | perorează | perorați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | perorez | (să) perorez | peroram | perorai | perorasem | | a II-a (tu) | perorezi | (să) perorezi | perorai | perorași | peroraseși | | a III-a (el, ea) | perorează | (să) peroreze | perora | peroră | perorase | | plural | I (noi) | perorăm | (să) perorăm | peroram | perorarăm | peroraserăm, perorasem* | | a II-a (voi) | perorați | (să) perorați | perorați | perorarăți | peroraserăți, peroraseți* | | a III-a (ei, ele) | perorează | (să) peroreze | perorau | perorară | peroraseră | * Formă nerecomandată | perorare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | perorare | perorarea | | plural | perorări | perorările | | genitiv-dativ | singular | perorări | perorării | | plural | perorări | perorărilor | | vocativ | singular | perorare, perorareo | | plural | perorărilor | |