PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )

A PIZMUÍ ~iésc tranz. (persoane) A trata cu pizmă; a invidia. /pizmă + suf. ~ui (Sursa: NODEX )

PIZMUÍ vb. v. invidia. (Sursa: Sinonime )

PIZMUÍ vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși. (Sursa: Sinonime )

pizmuí, pizmuiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a urî, a dușmăni, a invidia. 2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui. (Sursa: DAR )

pizmuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pizmuiáscă (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
pizmui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) pizmui pizmuire pizmuit pizmuind singular plural
pizmuiește pizmuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) pizmuiesc (să) pizmuiesc pizmuiam pizmuii pizmuisem
a II-a (tu) pizmuiești (să) pizmuiești pizmuiai pizmuiși pizmuiseși
a III-a (el, ea) pizmuiește (să) pizmuiască pizmuia pizmui pizmuise
plural I (noi) pizmuim (să) pizmuim pizmuiam pizmuirăm pizmuiserăm, pizmuisem*
a II-a (voi) pizmuiți (să) pizmuiți pizmuiați pizmuirăți pizmuiserăți, pizmuiseți*
a III-a (ei, ele) pizmuiesc (să) pizmuiască pizmuiau pizmui pizmuiseră
* Formă nerecomandată