POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-. – Pl. și: poiene] – Din sl. poljana. (Sursa: DEX '98 )

POIÁNĂ poiéne f. Teren fără copaci, acoperit cu iarbă și flori, dintr-o pădure; luminiș; colnic. [G.-D. poienei; Pl. și poeni] /<sl. poljana (Sursa: NODEX )

poiánă s.f., g.-d. art. poiénii; pl. poiéni. (Sursa: DOOM 2 )

POIÁNĂ s. luminiș, (pop.) colnic, zariște, (prin Transilv.) pripor, (fig.) ochi. (O ~ de pădure.) (Sursa: Sinonime )

RUSCEA-DE-POIÁNĂ s. v. brândușă. (Sursa: Sinonime )

poiánă (poiéni), s. f. – Luminiș, cîmp deschis. Megl. pul’ană. Sl. poljana (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 268; Conev 40), cf. bg. polĕn, sb., slov., rus. poljana. (Sursa: DER )

poiánă s. f., g.-d. art. poiénii/poiénei; pl. poiéni/poiéne (Sursa: Ortografic )