POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație al luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza. (Sursa: DEX '98 )

POLARIZÁRE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capătă însușirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizație. ♦ Proces fizic prin care raza de lumină își schimbă mișcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mișcare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. 3. Diferențiere și dezvoltare în direcții deosebite a sensurilor unui cuvânt care avea inițial un singur înțeles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari. [< polariza]. (Sursa: DN )

POLARIZÁRE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizație. 2. dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, inițial cu un singur înțeles. 3. (fil.) formare a unor termeni opuși, polari. 4. metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixați cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza) (Sursa: MDN )

POLARIZÁRE s. (FIZ.) 1. polarizație. (~ luminii.) 2. polarizare magnetică v. magnetizare. (Sursa: Sinonime )

polarizáre s. f., g.-d. art. polarizării; pl. polarizări (Sursa: Ortografic )

POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. (Sursa: DEX '98 )

A POLARIZÁ ~éz 1. tranz. 1) A face să se polarizeze. 2) fig. A strânge în jurul său. ~ masele. 2. intranz. A căpăta proprietatea de a avea poli (electrici sau magnetici). /<fr. polariser, germ. polarisieren (Sursa: NODEX )

A SE POLARIZÁ pers. 3 se ~eáză intranz. și fig. fiz. A forma extreme opuse care se condiționează reciproc. Atitudinile s-au ~at. /<fr. polariser, germ. polarisieren (Sursa: NODEX )

POLARIZÁRE ~ări f. 1) v. A POLARIZA și A SE POLARIZA. 2) lingv. Scindare a sensului unui cuvânt în sensuri opuse. /v. a (se) polariza (Sursa: NODEX )

POLARIZÁ vb. I. tr. A produce polarizare. ♦ (Fig.) A aduna, a concentra. [< fr. polariser, cf. gr. polos – axă, pivot]. (Sursa: DN )

POLARIZÁ vb. 1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizație. ◊ a transforma lumina naturală în lumină polarizată. II. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra. III. refl. a da naștere unei polarități (2). (< fr. polariser) (Sursa: MDN )

POLARIZÁ vb. v. concentra. (Sursa: Sinonime )

A polariza ≠ a depolariza (Sursa: Antonime )

polarizá vb., ind. prez. 1 sg. polarizéz, 3 sg. și pl. polarizeáză (Sursa: Ortografic )