DEX: ponci ponci (s.f.) (substantiv feminin) ponci (vb.) (verb) ponci (adj.) (adjectiv) ponci (s.n.; -uri) (substantiv neutru) PONCI, -E, ponci, -e, adj. (Reg.; despre terenuri) Povârnit, abrupt. (Sursa: DLRM ) poncí, poncésc, vb. IV (reg.) a se împotrivi; a se certa. (Sursa: DAR ) ponci, s.f. pl. (reg.) înclinare de teren. (Sursa: DAR ) pónci (-uri), s. n. – Băutură, punci. Fr. (engl.) punch. (Sursa: DER ) Declinări/Conjugări ponci (s.f.)   substantiv feminin nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular — — plural ponci poncile genitiv-dativ singular — — plural ponci poncilor vocativ singular — plural poncilor ponci (vb.)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a (a) ponci poncire poncit poncind singular plural poncește ponciți numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect singular I (eu) poncesc (să) poncesc ponceam poncii poncisem a II-a (tu) poncești (să) poncești ponceai ponciși ponciseși a III-a (el, ea) poncește (să) poncească poncea ponci poncise plural I (noi) poncim (să) poncim ponceam poncirăm ponciserăm, poncisem* a II-a (voi) ponciți (să) ponciți ponceați poncirăți ponciserăți, ponciseți* a III-a (ei, ele) poncesc (să) poncească ponceau ponciră ponciseră * Formă nerecomandată ponci (adj.)   adjectiv masculin feminin nearticulat articulat nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular ponci ponciul ponce poncea plural ponci poncii ponce poncele genitiv-dativ singular ponci ponciului ponce poncei plural ponci poncilor ponce poncelor vocativ singular — — plural — — ponci (s.n.; -uri)   substantiv neutru nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular ponci ponciul plural ponciuri ponciurile genitiv-dativ singular ponci ponciului plural ponciuri ponciurilor vocativ singular ponciule plural ponciurilor