PRISĂCÍ, prisăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sparge; a ciobi. – Slav (v. sl. prĕsĕkati). (Sursa: DLRM )

prisăcí, prisăcésc, vb. IV 1. (înv. și reg.; în formele priseci, preseci)) a tăia. 2. (reg.) a sparge, a zdrobi. 3. (refl.; reg.; despre cereale) a se scutura (din cauza coacerii excesive); a se răscoace. (Sursa: DAR )

PRISÁCĂ, prisăci, s. f. Loc unde sunt așezați stupii, unde se cresc albine; totalitatea stupilor aflați pe acest loc; stupină. ♦ (Cu sens colectiv) Albinele dintr-o stupină. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )

PRISÁCĂ ~ăci f. 1) Loc unde se țin albinele; stupărie; albinărie. ◊ A trăi ca ursul la ~ a trăi în belșug. 2) Totalitatea stupilor dintr-un astfel de loc. [G.-D. prisăcii] /Orig. nec. (Sursa: NODEX )

PRISÁCĂ s. albinărie, stupărie, stupină, (rar) prisăcărie. (S-a dus la ~ să colecteze mierea.) (Sursa: Sinonime )

prisácă (prisắci), s. f. – 1. Runc, pădure tăiată. – 2. Rariște, poiană. – 3. Stupină. – Var. Mold. priseacă. Sl., cf. bg. prĕsĕk, cr. presĕka, din sl. prisĕkati „a tăia” (Cihac, II, 293; Conev 41; Iordan, Dift., 79). – Der. prisăcar, s. m. (apicultor); prisăcărie, s. f. (apicultură); prisăcărit, s. m. (înv., impozit pe stupi). Mai ales în Mold. (Sursa: DER )

prisácă s. f., g.-d. art. prisăcii; pl. prisăci (Sursa: Ortografic )