PROCÚRĂ, procuri, s. f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura. (Sursa: DEX '98 )

PROCÚRĂ ~i f. 1) Drept acordat unei persoane de a acționa în numele alteia. 2) Act legalizat care certifică acest drept. /<germ. Prokura, lat. procura (Sursa: NODEX )

PROCÚRĂ s.f. Împuternicire prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de împuternicire. [< fr. procure]. (Sursa: DN )

PROCÚRĂ s. f. împuternicire scrisă, legalizată, prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura) (Sursa: MDN )

PROCÚRĂ s. v. delegație. (Sursa: Sinonime )

procúră s. f., g.-d. art. procúrii; pl. procúri (Sursa: Ortografic )